Pelerinajul, componenta a antropologiei religioase, este un fenomen ce intereseaza direct sau indirect pe istorici, geografi, economisti, folcloristi, filosofi, sociologi, etnologi si, nu in ultimul rand, pe teologi. Dar el nu poate fi redus la aceasta componenta naturala.
Actul pelerinajului tine si de cer si de pamant. Pelerinajul este o poarta deschisa spre o cale de acces diferita, care permite intalnirea cu forta Divina sau cu realitati sacre.
Pelerinajul integreaza toate aspectele ce decurg din natura umana ca atare, dar se deschide…unei semnificatii ample, teologice, revelatoare a adevarului lui Dumnezeu, a omului si a mantuirii noastre in Hristos.
Prin pelerinaj se intelege o calatorie ce are ca destinatie un loc sfant, iar la finalul acesteia, rezulta venerarea acordata acestui “centru” spiritual.
Sensul termenului exprima sacralizarea spatiului si viata unui timp sacru, o ritualizare necesara si implinirea unei lucrari duble si unice de munca asupra propriei persoane si de acces la transcendenta sfintitoare.
A pleca, a merge, a descoperi orizonturi noi, a trai intr-o colectivitate si, mai ales, a trai o schimbare interioara a carui motiv este a merge pe urmele lui Hristos. Toate aceste actiuni pot defini pelerinajul.
Numai mersul ratacitor nu apartine conditiei pelerine. In acelasi timp nu exista pelerinaj fara atingerea unei limite spatiale, consacrare sensibila a unui efort fizic, a unei tensiuni sustinute pentru atingerea unui scop.
Pelerinajul presupune plecarea, calatoria, sosirea la locul sfant si implica actul de venerare.
Actul pelerinajului este o experienta particulara a vietii religioase, atat individuala, cat si colectiva.

A vedea

Pelerinul merge spre un loc unde ”vede ceva”, cum spunea Eusebiu din Cezarea, pelerinul poate vedea un loc, moastele unui sfant, icoane facatoare de minuni.Nu este vorba numai de curiozitate, ci si de un interes istoric.
Pentru a cunoaste locurile speciale legate de istoria mantuirii, la care se adauga o curiozitate mai putin pioasa pentru a vedea minunatele si impunatoarele constructii inchinate Mantuitorului.
Pelerinul viziteaza aceste locuri pentrui a-si hrani, nu numai ochii sufletului, ci si vederea, care se bucura prin credinta de placerea spirituala. Vizitarea locurilor sfinte aprinde focul dragostei dumnezeiesti. Pelerinul vede , admira, caci frumusetile pe care le vede il apropie de Dumnezeu. Ele sunt izvor de rugaciune. Exista o evolutie in acest mod de a-si exprima credinta. Pietatea pelerinilor devine tot mai ampla, vizualizand inmultirea icoanelor si sfintilor in altare si biserici, unde sunt locuri special amenajate pentru expunerea sfintelor moaste.

A se ruga, a adora, a venera

Exista, in calatoria pelerinului, o cautare de intensitate exceptionala, este cautarea unei existente si a unei exigente cu atat mai deplina, cu cat ea este plina de umilinta.
Dimensiunea filocalica a pelerinajului este esentiala, pelerinul poate presimti, prin rugaciunea interioara, prin harul Sfantului Duh, cea ce filocalia numeste ”cunoasterea limbajului creatiei”. Bisericile intalnite in drum, capelele, troitele, sunt tot atatea indemnuri spre rugaciune.
Din tot timpul, contemplarea locurilor sfinte este insotita de rugaciune, fie individuala, fie colectiva. Vizitarea locurilor sfinte este una din cauzele rugaciunii profunde a pelerinului.
Aceste locuri sfinte, unde adesea se regasesc moastele sfintilor, sunt locuri de adorare si venerare pentru ca au fost ”receptacole ale energiei divine pentru ca Dumnezeu prin ei si in ei a dorit sa ne mantuim”. La dus si la intors, pelerinii se roaga si canta. La fel se intampla si in timpurile biblice. Cei ce urcau la Ierusalim pentru sarbatori, cantau psalmi. Psalmul 121 este cantarea bucuriei pelerinilor.
Rugaciunea pelerinului este, in primul rand una de lauda. Fiecare pas il duce spre Dumnezeu, pelerinul il cauta pe Dumnezeu in orice lucru. Calatorul aduce multumire pentru cele primite in dar de la Tatal sau cel Ceresc si-l roaga sa-I indeplineasca cererile.
Pelerinul urmeaza pilda Mantuitorului , cand, spre drumul spre Emaus a explicat scriptura celor doi ucenici. Si astazi ca din totdeauna, Hristos este cu pelerinii si le vorbeste.
Cuvantul lui Dumnezeu se face auzit, le patrunde inimile si devine rugaciunea lor. Dar pelerinajul crestin nu este doar o forma speciala a pietatii, ci si un act eclezial important. Ca si Euharistia, venerarea icoanelor este un adevar dogmatic.

A implini un legamant

Un pelerinaj este si un act de multumire sau de pocainta, o rugaciune de multumire sau de cainta pentru ispasirea unui pacat. Drumul anevoios al calatoriei este un semn al legamantului facut lui Dumnezeu in cazul rezolvarii unei dorinte.

A obtine o favoare

Rugaciunea pelerinului este un demers, o cerere pentru implinirea unui lucru oarecare, cel mai adesea vindecarea de o boala deosebit de grava.
Multe locuri sfinte au devenit renumite datorita minunilor implinite acolo in vindecarea bolnavilor.

A procura obiecte purtatoare de sfintenie, a daruri

Astazi, oamenii cumpara diferite obiecte pentru a le oferi parintilor , prietenilor, cunoscutilor : cruciulite, icoane , metanii , statuete, medalioane, apa sfintita, mir, etc.
In zilele noastre, aceste amintiri care se regasesc in casele oamenilor continua aceeasi veche traditie. Inainte de a se intoarce acasa, pelerinul face o ofranda materiala la altar.
Prin ofranda sa, el aduce o intreita multumire: lui Dumnezeu pentru ca l-a protejat pe parcursul drumului, pentru ca este in acel loc sfintit unde-si dorea sa fie de mult timp, pentru toata viata lui si a familiei sale.
El, cel care a primit atatea daruri in timpul calatoriei, poate astfel multumi pentru ele. Pe de alta parte, ofranda este un fel de acont pentru ca cei in drept sa medieze prin rugaciunile lor pentru pelerinul « pacatos » .